.grecaptcha-badge { visibility: hidden; } Skip to main content
 

Acting Lab

Cursuri de actorie

Acting Lab – cursuri de actorie pentru copii și adulți

Prin teatru poți să te cunoști mai bine, poți înțelege altfel lumea și îți poți deschide orizontul. Fie că alegi să fii spectator și să îți purifici emoțiile, prin teamă și milă, fie că alegi să te urci pe scenă, fii deschis și lasă-ți mintea liberă. Probabil ai trăit experiența impresionantă a unui spectacol de teatru care te-a schimbat, poate ai învățat un monolog care ți-a plăcut mult sau replici care te-au impresionat. Într-un fel sau altul, teatrul ne aduce mai aproape de ceea ce suntem, ne pune o oglindă mare în față și ne oferă ocazia să ne privim fără alte măști.

Cu toții purtăm măști, fie că îi spunem persona, fie că poartă numele unui personaj. Cât să arăți din ceea ești? „Știu că oricine are o viață lăuntrică pe care ar vrea să o exteriorizeze. Dar greutatea tocmai asta e: să reușești să exteriorizezi atât cât este necesar în raport cu ceilalți și din acest puțin să faci să se înțeleagă toată viața ta lăuntrică.” (Luigi Piandello)

Vino la Acting Lab să ne cunaștem mai bine măștile, să ne jucăm și vedem ce iese. 

De ce să participi la Acting Lab cursuri de actorie?

Tehnicile teatrale ne permit să ne exprimăm liber prin joc, să ne cunoaştem mai bine şi să recunoaştem emoţiile.

Exercițiile de improvizație au rolul de a stimula atenția, creativitatea, imaginația și spontaneitatea. Exercițiile au rolul de a dezvolta capacitatea de cunoaștere, autocunoaștere, expresivitatea corporală, vocală, emoțională și artistică.

Jocurile teatrale se bazează pe lucrul în echipă de cele mai multe ori, astfel, pentru a duce la bun sfârșit orice sarcină, este necesară cooperarea. Poți învăța cît este de util să cooperezi și te vei bucura de beneficiile lucrului în echipă.

Ce beneficii ai putea avea venind la Acting Lab – cursuri de actorie?

Îți poți dezvolta expresivitatea corporală, vocală, emoțională și artistică

Îți vei crește percepția asupra spațiului scenic

Te vei cunoaște mai bine, îi vei înțelege pe cei din jur

Îți vei recunoaște și exprima mai ușor propriile emoții

Vei lucra aplicat pe texte din dramaturgia universală sau texte proprii

Îți vei dezvolta creativitatea și spontaneitatea

Vei lucra cu simțutile și cu imaginația, într-un spațiu ludic

Vei avea ocazia să te familiarizezi cu o cameră de filmat

Vei avea curajul să te exprimi liber

Acting Lab – cursuri de actorie – locul potrivit pentru a experimenta și pentru a încerca forme noi, forme vechi și pentru a trece dincolo de acestea.

Pentru a citi mai multe articole despre cursurile noastre, poți vizita blogul nostru Acting Lab – cursuri de actorie – blog

Ne puteți urmări și pe pagina de Facebook – Acting Lab

Cursurile Acting Lab 

Cursuri de actorie pentru copii

Jocurile teatrale ne ajută să devenim mai buni observatori, să dobândim încredere şi să învăţam să lucrăm în echipă.

Cursuri de actorie pentru adulți

Exercițiile de mișcare, dicție, impro vor deschide fiecare atelier. Vom încerca mai multe metode de acting, așa cum propune orice laborator.

Workshop-uri Corporate

Pentru diferite evenimente corporate, punem la dispoziție mai multe wokshop-uri ce cuprind exerciții ce se axează pe lucrul în echipă, relaționare, relaxare, cunoașterea colegilor, încredere.

Trainer Varty Mihail

Actriță, studentă anul I la Masteratul de Pedagogie Teatrală, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, București. Absolventă a Facultății de Teatru (UNATC), Artele Spectacolului – Actorie, studii postuniversitare ”Arta Teatrului în Educație” (UNATC), modulul psihopedagogic, voluntar la UNATC Junior.

Citește mai mult

Cunoaște-te mai bine!

Înscrie-te pe tine sau pe copilul tău la cursurile de actorie organizate de Acting Lab.

Înscrie-te